Co-ediție cu Thieme Verlag Germania
Numărul de studenţi, dar şi de colegi din sfera științelor biomedicale care au studiat neuroanatomia prin mijlocirea acestui volum a fost în continuă creştere, iar astfel volumul şi-a dovedit utilitatea. Creşterea rapidă a volumului cunoştinţelor în domeniul neuroştiinţelor ne obligă să actualizam permanent informaţia. Numai în ultimii câţiva ani s-au făcut noi descoperiri care ne-au modificat felul în care privim structura şi funcţiile sistemului nervos. A fost prin urmare necesară actualizarea şi suplimentarea cunoştinţelor deja existente. Au fost adăugate secţiuni noi; de exemplu, o secţiune despre metodele moderne în neuroanatomie, o secţiune despre receptorii pentru neurotransmiţători, şi o introducere în studiile imagistice moderne utilizate frecvent în unităţile spitaliceşti. Aplicațiile clinice au fost menținute şi actualizate astfel încât să asigure o legătură cât mai bună cu contextul clinic. Scopul a fost să furnizeze studentului nu numai cunoştinţe solide de neuroanatomie, ci şi o bază importantă în domeniul interdisciplinar al neuroştiinţelor. Mai mult, studentul intră în contact cu aspectele clinice ale acelor domenii medicale în care neuroanatomia deţine un rol important.
Formatul în policromie contribuie la prezentarea mai clară şi mai uniformă a informaţiilor. Astfel, pe parcursul întregii cărţi, căile senzitive sunt prezentate în culoare albastră, căile motorii în culoare roşu, fibrele parasimpatice în culoare verde, iar fibrele simpatice în culoare galben.
Cuprins
Sistemul nervos Introducere Sistemul nervos - prezentare generală Dezvoltare şi subdiviziuni Circuite funcţionale Poziţia sistemului nervos în organism Dezvoltarea şi structura creierului Dezvoltarea creierului Anatomia creierului Evoluţia creierului Elemente de bază ale sistemului nervos Neuronul Metode utilizate în neuroanatomie Ultrastructura unei celule nervoase Sinapsa Localizarea Structura Funcţia Tipuri de sinapse Neurotransmiţători Transportul axonal Receptorii pentru neurotransmiţători Transmiterea sinaptică Sisteme neuronale Circuite neuronale Fibra nervoasă Ultrastructura tecii de mielină Dezvoltarea tecii de mielină în sistemul nervos periferic Dezvoltarea fibrelor nervoase nemielinizate Structura tecii de mielină în SNC Nervul periferic Nevroglia Vasele de sânge Măduva spinării şi nervii spinali Prezentare generală Măduva spinării Structura Arcuri reflexe Substanţa cenuşie şi sistemul intrinsec Măduva spinării în secţiune transversală Căile ascendente Căile descendente Aspectul căilor Vascularizaţia măduvei spinării Ganglionul spinal şi rădăcinile posterioare Meningele spinal Inervația segmentară Sindroamele medulare Nervii periferici Plexurile nervoase Plexul cervical (C–C) Ramurile posterioare (C–C) Plexul brahial (C–T) Segmentul supraclavicular Segmentul subclavicular Nervii trunchiului Ramurile posterioare Ramurile anterioare Plexul lombo-sacral Plexul lombar Plexul sacral Trunchiul cerebral şi nervii cranieni Prezentare generală Organizare longitudinală Nervii cranieni Baza craniului Nucleii nervilor cranieni Bulbul rahidian Secţiune transversală la nivelul nervului hipoglos Secţiune transversală la nivelul nervului vag Puntea Secţiune transversală la nivelul genunchiului nervului facial Secţiune transversală la nivelul nervului trigemen Nervii cranieni (V, VII – XII) Nervul hipoglos Nervul accesor Nervul vag Nervul glosofaringian Nervul vestibulo-cohlear Nervul facial Nervul trigemen Ganglionii parasimpatici Ganglionul ciliar Ganglionul pterigopalatin Ganglionul otic Ganglionul submandibular Mezencefalul Structura Secţiune transversală la nivelul coliculilor inferiori ai mezencefalului Secţiune transversală la nivelul coliculilor superiori ai mezencefalului Secţiune transversală prin regiunea pretectală a mezencefalului Nucleul roşu şi substanţa neagră Nervii musculaturii oculare (Nervii cranieni III, IV şi VI) Nervul abducens Nervul trohlear Nervul oculomotor Căile lungi Fasciculul corticospinal şi fibrele corticonucleare Lemniscul medial Fasciculul longitudinal medial Conexiunile internucleare ale nucleilor trigeminali Tractul central al tegmentului Fasciculul longitudinal posterior Formaţiunea reticulată Histochimia trunchiului cerebral Cerebelul Structura Subdiviziuni Nucleii şi pedunculii cerebeloşi Cortexul cerebelului Circuite neuronale Organizarea funcţională Proiecţiile fibrelor Rezultatele stimulării experimentale Căile cerebeloase Pedunculul cerebelos inferior (corpul restiform) Pedunculul cerebelos mijlociu (brachium pontis) Pedunculul cerebelos superior (brachium conjunctivum) Diencefalul Dezvoltarea prozencefalului Linia de demarcaţie telo-diencefalică Structura Segmente Secţiune frontală la nivelul chiasmei optice Secţiune frontală la nivelul tuber cinereum Secţiune frontală la nivelul corpilor mamilari Epitalamusul Habenula Glanda pineală Talamusul dorsal Nucleii talamici specifici Nucleii talamici nespecifici Grupul nuclear anterior Grupul nuclear medial Nucleul centromedian Grupul nuclear lateral Grupul nuclear ventral Corpul geniculat lateral Corpul geniculat medial Pulvinar Secţiune frontală prin talamusul rostral Secţiune frontală prin talamusul caudal Subtalamusul Subdiviziuni Răspunsurile la stimularea subtalamusului Hipotalamusul Hipotalamusul sărac mielinizat Hipotalamusul bogat mielinizat Vascularizaţie Conexiunile hipotalamusului slab mielinizat Conexiunile hipotalamusului bogat mielinizat Topografie funcţională la nivelul hipotalamusului Hipotalamusul şi hipofiza Dezvoltarea şi segmentarea hipofizei Infundibulum Vascularizaţia hipofizei Sistemul neuroendocrin Telencefalul Prezentare generală Subdiviziunile emisferei Rotaţia emisferei Evoluţia Cortexul cerebral Lobii cerebrali Secţiuni prin telencefal Secţiuni frontale Secţiuni orizontale Paleocortexul şi corpul amigdaloid Paleocortexul Corpul amigdaloid Conexiunile Arhicortexul Subdiviziuni şi importanţă funcțională Cornul lui Ammon Conexiunile Cortexul hipocampului Neostriatul Insula Neocortexul Straturile corticale Coloanele verticale Tipuri de celule ale neocortexului Conceptul modular Ariile corticale Lobul frontal Lobul parietal Lobul temporal Lobul occipital Tracturile Asimetria emisferică Proceduri imagistice Radiografia cu contrast Tomografia computerizată Imagistica prin rezonanţă magnetică PET şi SPECT Sistemele cerebrovascular şi ventricular Sistemul cerebrovascular Arterele Artera carotidă internă Ariile de vascularizaţie Venele Venele cerebrale superficiale Venele cerebrale profunde Spaţiile lichidului cefalorahidian Prezentare Plexul coroid Ependimul Organe circumventriculare Meningele Dura mater Arahnoida Pia mater Sistemul nervos autonom Prezentare generală Sistemul nervos autonom central Sistemul nervos autonom periferic Sistemele adrenergic şi colinergic Circuite neuronale Trunchiul simpatic Segmentele toracic superior şi cervical Segmentele toracic inferior şi abdominal Inervaţia tegumentului Sistemul nervos autonom în periferie Fibrele eferente Fibrele aferente Plexul intramural Neuronii autonomi Sisteme funcţionale Funcţia creierului Sistemele motorii Fasciculul corticospinal Sistemul motor extrapiramidal Conexiunile funcţionale ale sistemului motor extrapiramidal Placa motorie Organul tendinos Fusul neuromuscular Calea motorie finală comună Sistemele senzitive Organele senzitive cutanate Calea sensibilităţii epicritice Căile sensibilităţii protopatice Organul gustativ Organul olfactiv Sistemul limbic Prezentare Girusul cingulat Aria septală Organele senzitive Ochiul Structura Pleoapele, aparatul lacrimal şi cavitatea orbitală Muşchii globului ocular Globul ocular Segmentul anterior al globului ocular Vascularizaţia Fundul de ochi Retina Nervul optic Fotoreceptorii Calea vizuală şi reflexele oculare Calea vizuală Organizarea topografică a căii vizuale Reflexele oculare Urechea Structura Prezentare Urechea externă Urechea medie Urechea internă Cohleea Organul lui Corti Aparatul vestibular Celulele senzitive vestibulare Calea auditivă şi căile vestibulare Calea auditivă Căile vestibulare Lectură suplimentară Index